OFERIŢI-VĂ DUMNEAVOASTRĂ, FAMILIEI ŞI PRIETENILOR O EXPERIENŢĂ DE NEUITAT!

Vă interesează caii, demonstraţiile hipice? Până acum aţi văzut cai doar la televizor sau sunteţi un călăreţ cu experienţă? Nu contează în care categorie vă încadraţi între aceste două extreme, la noi vă veţi simţi bine! Vă garantăm!

Complexul nostru de călărie îi aşteaptă cu drag pe toată durata anului pe cei mici, cei mari, pe începători şi avansaţi, grupuri de prieteni, cluburi sau asociaţii hipice, pe oricine care doreşte să-şi petreacă timpul în mijlocul cailor, într-un ambient minunat!

Relieful variat, flora deosebită, luncile şi poienile Parcului Főnix oferă oportunitatea practicării mai multor forme de mişcare (plimbări, jogging, alergare, mersul cu bicicleta, călărie, tragerea cu arcul, yoga, aerobic, gimnastică).

Oferim în acelaşi timp posibilitatea păstrării sănătăţii, a reabilitării, de odihnă, de a învăţa, cât şi de păstrare a tradiţiilor şi de a promova integrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi. Programele noastre legate de modul de viaţă oferă sfaturi utile cu privire la alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică regulată, la dezvoltarea gândirii pozitive.

 

SERVICII:

  • CĂLĂRIE CU SCOP TERAPEUTIC
  • POSIBILITĂŢI DE CĂLĂRIE (CURS DE INIŢIERE INDIVIDUAL LA COARDĂ, CURSURI ÎN GRUP, PLIMBĂRI PE TEREN)
  • CURSURI DE CĂLĂRIE (PENTRU TOATE VÂRSTELE)
  • TERENURI DE CĂLĂRIE
  • PLIMBĂRI CĂLARE
  • TABERE HIPICE
  • PLIMBARE CU CĂRUŢA
  • PENSIUNE PENTRU CAI, CREŞTEREA MÂNZILOR
  • EVENIMENTE
  • CASĂ CU APARTAMENTE (POSIBILITATE DE CAZARE)
  • TEREN DE LUPTĂ
 

 

ÎI AŞTEPTĂM CU DRAG PE TOŢI CEI INTERESAŢI!